Experții recomandă mutarea economiilor din euro în saci cu zahăr pentru sezonul de gem
Pe fondul scumpirii zahărului cu 40%, românii au început să-și țină rezervele de toamnă în seifuri bancare, iar kilogramul de tos a depășit rapid valoarea aurului.
Prețul internațional al zahărului a urcat cu aproape 40 la sută de la începutul anului, iar România, care produce sub un sfert din ce consumă, a intrat într-o criză profundă de identitate gastronomică. Aurul nu mai interesează pe nimeni. Francul elvețian, nici atât. După un an de turbulențe meteo care au culcat la pământ recoltele marilor țări exportatoare, cetățeanul de rând a tras singura concluzie rezonabilă: moneda de refugiu a momentului este kilogramul de zahăr tos.
Concluzia asta se vede deja prin blocuri. Toamna s-a instalat, presiunea sezonului de gem și dulceață a atins cote de avarie, iar cămara tradițională funcționează acum ca seif bancar cu randament garantat. Pensionarele de la etajul trei operează ca niște brokeri agresivi pe piața mărfurilor de bază. Doamna Rodica, vecină de bloc cu portofoliu solid în fructe de pădure, a fost văzută săptămâna trecută negociind un credit punte cu președintele asociației de proprietari. Garanția: zece pungi de zahăr cumpărate inspirat încă din februarie.
Cazul ei nu-i izolat. Goana națională după aurul alb a transformat banalul gem de prune într-o operațiune de lux, accesibilă doar oligarhilor de cartier. Tiberiu Căpșună, analist șef la o firmă de consultanță pentru conserve de iarnă, urmărește fenomenul de luni bune. “Asistăm la o bulă speculativă pe piața dulcețurilor de gutui. Randamentul la suta de grame de zahăr încorporat în zeama de fructe a depășit orice obligațiune de stat disponibilă la ora actuală”, a declarat el dintr-un buncăr antiatomic plin cu borcane sigilate.
“Randamentul la suta de grame de zahăr încorporat în zeamă depășește orice obligațiune.”
Piața financiară s-a adaptat rapid la noile cotații. Cererea a ajuns atât de acerbă încât instituțiile de creditare nebancare oferă acum împrumuturi rapide eliberate direct în pachete de un kilogram, cu dobândă variabilă calculată în lingurițe la sută pe zi. Un bărbat care stătea pe lângă o scară de bloc a povestit că și-a oferit întreținerea sub forma a două borcane de dulceață de cireșe amare. Administratorul a refuzat. Fructele erau prea apoase, a motivat acesta, și oricum cotația cristalelor tocmai scăzuse pe bursa de la parter.
Acolo unde băncile nu ajung, duduie economia subterană a rețetelor vechi. Prin piețe și prin fața oficiilor poștale, caietele cu coperți pătate, cele cu instrucțiuni precise despre fierberea siropului, se tranzacționează în secret, ca derivatele financiare de mare risc. O rețetă care recomandă adăugarea zahărului “după ochi” trece acum drept investiție extrem de volatilă. Poate falimenta o familie întreagă dacă ochiul gospodinei calculează greșit inflația internațională sau umiditatea aerului din bucătărie.
Nici tradițiile n-au scăpat de restructurare. Tinerii corporatiști își vând dispozitivele inteligente de ultimă generație ca să facă rost de capitalul alb necesar îndulcirii cafelei de dimineață. Iar la nunțile de pe întreg teritoriul țării, invitații nu mai pun bani în plic. Aduc pungi de cinci kilograme de zahăr rafinat, preluate la intrare de o firmă de pază înarmată și transportate direct în trezoreria secretă a socrului mic.
Pe fondul panicii generalizate circulă și un zvon despre o rezervă națională strategică de zahăr pudră, ascunsă undeva sub Munții Carpați. Nimeni nu l-a confirmat. Magazinele de bricolaj raportează totuși o febră a cumpărăturilor de lopeți și târnăcoape, iar speranța că autoritățile vor interveni din clipă în clipă pentru a subvenționa compotul de vișine ține moralul ridicat la coada de la casierie, chiar dacă zăcământul dulce rămâne deocamdată de negăsit.
Până la stabilizarea piețelor internaționale și ameliorarea vremii pe alte continente, consumatorului autohton îi rămâne austeritatea culinară severă. Prăjiturile de duminică se vor prepara între timp cu promisiuni și cu o privire lungă, ușor melancolică, aruncată spre un borcan complet gol, în așteptarea următoarei corecții pozitive a bursei de mărfuri.