Românii încălzesc Grecia până când uleiul de măsline cere pașaport
Antreprenorii români produc în Grecia ulei premium, iar clima le pregătește deja o fabrică imaginară lângă fiecare primărie.
ATENA, Producătorii români de ulei de măsline au început să se poarte cu Grecia și Italia ca niște vecini de bloc care au uitat să-și plătească întreținerea. Culeg măslinele acolo, tot acolo le presează, apoi aduc uleiul în România și îl vând drept produs premium. Sticla are destulă greutate cât să stea duminica pe masă, lângă fața de masă bună.
Acasă, fenomenul a stârnit interes imediat. În România, orice cultură care rezistă între două facturi la gaz trece drept strategie națională. Și cum verile se încing de la un an la altul, fermierii se uită spre sud ca niște oameni care tocmai au aflat că litoralul se poate muta, dacă ai răbdare și un camion frigorific foarte optimist.
“Dacă tot se încălzește planeta, am hotărât să nu lăsăm căldura să lucreze singură”, a explicat Paraschiva Uleiță, directoarea imaginară a Oficiului pentru Măsuri Premium și Alte Lucruri Care Se Pun în Sticlă. Pasul următor, spune ea, e simplu: România produce măsline în Grecia, le presează în Italia și le vinde înapoi grecilor. Se închide cercul. Se deschide o linie de credit.
“Dacă tot se încălzește planeta, am decis să nu lăsăm căldura să lucreze singură.”
La București, planul e urmărit cu atenția rezervată de obicei dosarelor care cer trei ștampile și o copie după buletin. Un funcționar anonim, care s-a prezentat drept “omul care ține mapa cu temperaturile”, a declarat că încălzirea climatică ar putea transforma harta agricolă într-un pliant de agenție imobiliară. România ar primi măslini. Sudul Europei ar primi în schimb întrebări despre irigații și despre ghișeul la care se depune cererea pentru concediu la umbră.
Cu producătorii greci și italieni, competiția rămâne deocamdată una gastronomică, adică nimeni n-a declarat război, dar toată lumea a scos pâinea. Într-un univers administrativ paralel, ANAF ar avea deja pregătit formularul pentru profitul scos din măsline cultivate într-o țară, presate într-a treia și turnate într-o sticlă care face naveta mai des decât un angajat CFR.
Pe raft, reputația se construiește cu etichete elegante și prețuri la care cumpărătorul verifică din reflex dacă sticla vine cu teren agricol inclus. Un borcan imaginar de zacuscă a cerut public ca uleiul să termine cu poveștile despre origini și să spună cinstit dacă știe să repare un robinet și dacă rezistă la coadă la primărie.
Între timp, clima își vede de program fără conferință de presă. Antreprenorii își extind afacerile în Grecia, iar dacă trendul ține, generația următoare va învăța la școală că măslinul e un arbore românesc plecat temporar în străinătate. Fiecare primărie va avea atunci, lângă teiul oficial, un măslin care așteaptă autorizație pentru umbră. Relatare de Lenuța Dobândă.