Opinie nepopulară: Cardurile de fidelitate ar trebui interzise până marți
Un editorialist cere abolirea cardurilor de fidelitate, după ce a strâns 47 de puncte și n-a primit nici măcar un covrig ceremonial.
Susțin, cu liniștea omului umilit de un portofel prea plin, că toate cardurile de fidelitate trebuie interzise până marți. Nu miercuri. Miercurea nu mai are nicio autoritate morală. În Valea Lui Ceva lumea le ține în buzunare și prin sertare, iar un cetățean, caz documentat de mine personal, le ținea într-un ghiveci cu busuioc. Nimeni nu mai știe ce cumpără. Dar toți știu că au “puncte”.
Eu am adunat 47 de puncte în sistemul inventat de Magazinul Universal Pentru Aproape Orice. Când am cerut recompensa, casiera mi-a zis că mai trebuie 3. Le-am strâns. Mi s-a comunicat atunci că pragul se mutase la 63, fiindcă între timp devenisem “client de nivel intermediar”. M-am uitat la card. Cardul s-a uitat înapoi, lucru pe care nu l-aș tolera nici de la un vecin de bloc.
Apărătorii acestor dreptunghiuri susțin că ele ne apropie de economii. Pe mine m-au apropiat de o cutie cu bonuri vechi și de o monedă fără țară. De fiecare dată când scanez unul, predau o bucată din demnitatea mea unei mașini care piuie de parcă ar fi găsit o comoară. A găsit două borcane și o mătură cu mâner telescopic.
“Cardul de fidelitate nu te recompensează. Te ține minte până uiți tu de ce ai intrat.”
Am consultat și o autoritate în domeniu. Măriuca Bumbac, președinta Comitetului pentru Ordine în Portofele, mi-a spus așa: “Cardul de fidelitate nu te recompensează. Te ține minte până uiți tu de ce ai intrat.” Am notat fraza pe un șervețel. Șervețelul l-am pierdut într-un portofel plin de carduri, ceea ce demonstrează exact teza mea: sistemul funcționează impecabil împotriva cetățeanului.
Și mai e ritualul de la casă. Îți cauți cardul, blochezi rândul, scoți trei bucăți care seamănă perfect între ele și alegi, inevitabil, cardul de la un magazin care nu mai există. Apoi vine întrebarea: “Aveți aplicația?” Nu am aplicația. Am o viață. Mai exact, aveam una, până să primesc parola temporară pentru reducerea la biscuiți.
Soluția mea e simplă și administrativă. Cardurile se confiscă, se perforează cu o gaură oficială și pleacă la Muzeul Obiectelor Care Promit Prea Mult. În schimb, fiecare magazin poate oferi un salut sincer, iar la a zecea cumpărătură, o ștampilă pe fruntea bonului. Aș accepta chiar și un aplauz scurt, dacă nu e condiționat de înscriere.
Până la abolire, îmi păstrez toate cardurile într-un dosar pe care scrie “Probe”. Poate ajung într-o zi la recompensă. O cană, cine știe, sau accesul la nivelul final, acolo unde cardul îți șoptește numele în somn. Până atunci rămân fidel unei singure idei: că nu am de ce să-i demonstrez unui dreptunghi de plastic că m-am întors la cumpărături.