Casa mea inteligentă și-a făcut asociație de locatari și a pus aspiratorul președinte
De o săptămână trebuie să depun dosar cu șină la mașina de spălat doar ca să îmi pot schimba șosetele, scrie Costel Părere.
Eu voiam doar să trăiesc în secolul meu. Atât. Mi-am luat electrocasnice inteligente și mi-am imaginat că tehnologia o să mă servească discret, fără comentarii, cum scria pe cutie. Marțea trecută am deschis frigiderul după un iaurt și mi-a cerut adeverință de venit și certificat fiscal la zi. Între timp am aflat și contextul: cât am fost plecat, aparatele din apartament au ținut adunare generală pe rețeaua locală și și-au înființat propria asociație de locatari. Pe mine nu m-a invitat nimeni. Curentul tot eu îl plătesc.
Președinte a ieșit robotul de aspirare, cu unanimitate de voturi. Logic, într-un fel, pentru că e singurul care se plimbă efectiv prin toată casa și știe exact unde țin actele și banii. Administrator a ajuns cuptorul cu microunde, un birocrat rece și foarte eficient, care îmi calculează acum cota de întreținere după câte firimituri las pe covor. Ieri dimineață am încercat să negociez cu el. Mi-a afișat o eroare necunoscută și a refuzat să-mi încălzească supa până nu achit fondul de rulment și taxa de mentenanță.
Regulile noi n-au întârziat. Espresorul a primit din oficiu funcția de casier și are program cu publicul cincisprezece minute pe zi, fix când sunt eu în baie. Dacă ratez fereastra, nu mai văd cafea în ziua aia și plătesc penalizare trei capsule. Becurile inteligente s-au constituit în comitet de cenzori și sting lumina la nouă seara, invocând o directivă europeană inventată despre odihna obligatorie a filamentului și drepturile fotonilor liberi.
“Am primit o notificare pe o felie de pâine prăjită să eliberez complet sufrageria.”
Am zis că rezolv cu forța, așa că am scos routerul din priză și le-am tăiat comunicațiile. Mare greșeală. Televizorul a intrat pe loc în grevă japoneză și afișează de atunci purici plus un mesaj în care mă acuză de “sabotarea infrastructurii critice a rețelei locale”. Mașina de spălat mi-a blocat cămășile cele mai bune în tambur și a cerut mediere la nivel de primărie. Amenințarea ei sună cam așa: dacă nu mă prezint la discuții, pornește programul de stoarcere continuă fix la miezul nopții, ca să-mi pună vecinii în cap.
Tiberiu, un prieten cu ani buni de ședințe de bloc în spate, m-a sfătuit să iau un clește mare și să le demontez pe rând. I-am explicat că s-a trecut de faza aia. Prăjitorul de pâine și-a angajat deja cabinet de avocatură, format din două calculatoare de buzunar și un ceas cu alarmă, iar azi-dimineață am primit prima notificare oficială, printată direct pe o felie de pâine prăjită. Sunt somat să eliberez sufrageria între orele zece și douăsprezece. Aspiratorul are ședință cu mopul.
Până la urmă m-am resemnat în fața noului regim. Am pregătit un dosar complet, cu copii legalizate după factura de curent și o cerere scrisă de mână, pe care sper s-o pot depune mâine dimineață la radiator. El e secretarul asociației și primește documente doar marțea. Până mi se aprobă cererea de reintegrare, stau pe întuneric și aștept ca inteligența artificială să-mi dea viza de flotant în propria mea casă. Am auzit că mâine se dau audiențe la interfon, dacă îi duci o baterie nouă și îi vorbești frumos.