Opinie nepopulară: cozile în serpentină de la aeroport ar trebui interzise prin lege
Costel Părere cere interzicerea cozilor în zig-zag din aerogări, susținând că rotirea continuă cu trolerul distruge demnitatea și amețește omul degeaba.
O spun răspicat, fiindcă altcineva nu are curajul: cozile în serpentină din aerogări trebuie interzise imediat prin lege. Vorbesc despre labirinturile acelea din stâlpișori cromați și chingi textile retractabile, pe care un funcționar care n-a cărat în viața lui o sacoșă de rafie le numește “fluidizarea călătorilor”. Am parcurs destule ca să știu că benzile astea nu fluidizează nimic. Prelungesc suferința națională într-o spirală fără capăt.
Săptămâna trecută, la aerogara municipală din Zănoaga de Jos, am fost pus să parcurg o asemenea insultă ca să ajung la un ghișeu aflat la patru metri în fața mea. Patru metri. Port din tinerețe un pedometru mecanic, așa că am măsurat tot: treizeci și două de viraje, ceva peste un kilometru de mers pe linoleum uzat. Cam cât fac până la piață. Doar că la piață primesc măcar o legătură de pătrunjel la capătul drumului.
Și mai e tortura contactului vizual. La primul viraj zărești un domn cu jachetă vernil care roade un covrig uscat. Mergi mai departe, întorci la o sută optzeci de grade și îl privești iar drept în ochi, de la jumătate de metru. La cotitura a șaptea îi cunoști deja respirația. La a unsprezecea simți că ori îi ceri scuze că exiști, ori îl inviți duminică la masă.
“Dacă mai facem două viraje, ajungem direct înapoi în parcarea de microbuze.”
Fizica dispozitivului e ostilă omului simplu. Trolerul meu pe două roți a fost gândit pentru mers drept pe trotuar, iar la fiecare schimbare bruscă de direcție axul de plastic al roții stângi scoate un scârțâit ascuțit care răsună în toată sala. Inginerul Haralambie Scripcă, șef de tură la Comisia de Măsurat Serpentina, blocat în același tronson cu mine, mi-a confirmat dezastrul: “Dacă mai facem două viraje, ajungem direct înapoi în parcarea de microbuze”.
Că totul e o stratagemă ticluită de funcționari mi se pare evident. Un călător purtat în zig-zag patruzeci de minute își pierde simțul orientării și, odată cu el, orice chef de protest. Când ajunge în sfârșit la control e atât de amețit încât ar semna fără să clipească predarea bunurilor personale. Ceasul de la mână, pachetul cu senvișuri, tot.
Despre panglica albastră în sine se vorbește prea puțin. Are optzeci de centimetri înălțime și nimeni nu cutează să pășească peste ea, de parcă s-ar prăbuși cerul. Am văzut bărbați voinici oprindu-se paralizați în fața unei curele textile late de trei degete, așteptând cuminți să ocolească un stâlp de inox absolut gol. Ne lăsăm mânați ca oile de un gărduleț pe care l-ar dărâma un curent de aer. Rușine civică, altfel nu știu cum să-i spun.
Cer deci public revenirea la coada dreaptă, tradițională și sănătoasă. O coadă adevărată începe la ghișeu, iese pe ușile automate, taie tarlaua de porumb din spatele aerogării și se oprește la marginea pădurii. În linie dreaptă, cetățeanul privește demn ceafa celui din față și are vreme să se gândească la viață. Până înțeleg autoritățile atâta lucru, refuz să mai fac slalom. Și da, voi cere decontarea uzurii la încălțăminte.