Opinie nepopulară: Brunchul ar trebui interzis până la ora prânzului
Costel Părere explică de ce masa dintre mic dejun și prânz este o conspirație a farfuriilor indecise.
Eu spun ce gândește toată lumea, mai puțin toată lumea: brunchul ar trebui interzis până la ora prânzului. Nu cer desființarea lui. Cer doar să stea într-o cameră mică, cu o linguriță de lemn și fără acces la avocado, până învață să se poarte. E singura masă care refuză să-și recunoască vârsta. Vine la întâlnire cu trei ceasuri setate diferit și se miră că nu-l mai crede nimeni.
Brunchul începe cu promisiunea că mănânci ceva ușor și se termină cu tine explicându-i unei clătite de ce ai nevoie de spațiu personal. În loc să alegi între micul dejun și prânz, primești un platou cu ouă, pâine, fructe, sosuri, o frunză misterioasă și o ceașcă ce pare absolventă a unei școli de design interior. Nimic nu se potrivește cu nimic. Dar toate pretind că formează o familie.
Pe mine brunchul m-a trădat de cel puțin patru ori. Prima dată mi s-a cerut să aștept până își găsește bucătăria inspirația. A doua oară am primit o furculiță atât de lungă încât am semnalizat cu ea vecinilor de bloc. A treia oară, pâinea prăjită a sosit pe o scândurică și a trebuit să-i dau onorul înainte s-o mănânc. Despre a patra nu vorbesc.
“Brunchul este o pauză administrativă între două mese care au venit pregătite.”
Apărătorii brunchului zic că e o masă flexibilă. Și eu sunt flexibil când scot un borcan din dulapul de sus, dar nu fac din asta o filosofie. O masă adevărată știe cine este. Micul dejun se trezește devreme, prânzul își cunoaște responsabilitatea. Cina măcar nu pretinde că a inventat relaxarea. Brunchul doar își schimbă pălăria între feluri și așteaptă aplauze.
Comitetul pentru Ordinea Farfuriilor mi-a confirmat ceea ce simțeam de mult. “Brunchul este o pauză administrativă între două mese care au venit pregătite”, mi-a declarat Mădălin Șurubel, secretar general al sertarului cu tacâmuri nepotrivite, din interiorul unui dulap. Documentele nu le-am putut verifica, fiindcă erau scrise pe unt. Argumentul mi s-a părut totuși solid.
Mai e și problema orei. Mănânci la zece și jumătate? Mic dejun cu ambiții. La unsprezece și jumătate e deja un prânz care a întârziat. Brunchul însă insistă să stea fix la mijloc, ca un vecin care bate în țeava caloriferului ca să anunțe că are o opinie. Eu, între timp, am ajuns să-mi programez foamea după disponibilitatea unui bol cu nume francez inventat.
Așa că cer interzicerea brunchului până la ora prânzului, moment în care poate fi redenumit prânz și nu mai minte pe nimeni. Sunt dispus să negociez o excepție pentru duminicile ploioase, cu condiția ca farfuriile să vină cu acte de identitate și sosul să nu se mai prezinte drept experiență. Până atunci îmi mănânc micul dejun la ora lui, dintr-o cană normală, cu demnitatea intactă. Dacă asta face din mine un conservator al omletei, accept titlul.