Opinie nepopulară: Mașina de spălat vase e un scam cât sertarul de tacâmuri
Dr. Viorica Ipoteză explică de ce aparatul care spală vasele ascunde, în realitate, o conspirație împotriva chiuvetei.
Spun asta de ani de zile, cu vocea pe care o păstrez de obicei pentru ședințele de bloc: mașina de spălat vase e o țeapă cât sertarul de tacâmuri. Nu spală nimic. Mută vasele ceremonios dintr-un loc în altul, cum muți rudele venite la masa de duminică și rămase apoi să doarmă pe canapea. În apartamentul meu din Valea Lui Ceva, aparatul ăsta are tupeul să bâzâie seara. De parcă ar fi plătit la oră.
Argumentul principal al apărătorilor e că economisește timp. Sigur. Și liftul economisește timpul urcatului, dar nimeni nu-i cere liftului să îți țină minte lingurița preferată. Eu, când termin masa, vreau să mă uit în ochii farfuriei și să știu pe unde a umblat. Mașina o înghite într-un sertar metalic și o scuipă înapoi cu aerul unuia care a citit regulamentul și a găsit o portiță.
Pe urmă, compartimentele. De ce există un coș pentru furculițe și altul pentru pahare, asta nu mi-a explicat nimeni. Darămite al treilea, cel pentru obiecte pe care nu le recunosc nici după ce le desenez. Într-o joi am găsit acolo o clemă de rufe și o monedă de lemn. Plus un bilet pe care scria “nu mă pune sus”. Niciun aparat cinstit n-ar trebui să aibă o zonă în care obiectele își redactează ultimele dorințe.
“Farfuria curată nu trebuie să știe prin ce a trecut.”
Comisia Inventată pentru Ordinea Veselă a transmis, prin purtătorul ei de cuvânt, Tase Murdărel, că “farfuria curată nu trebuie să știe prin ce a trecut”. Fix secretomania asta mă îngrijorează. Eu vreau transparență, nu un geam mic prin care privesc spuma cum își face carieră. Dacă aparatul e așa mândru de munca lui, să spele vasele cu ușa deschisă. Și să explice fiecare clătire.
Mai e și uscatul. Scoți paharul, îl ridici spre lumină și găsești o picătură instalată acolo ca un chiriaș care refuză să semneze contractul. Îl ștergi. Apar dâre. Îl mai ștergi o dată și obții o suprafață care îți reflectă chipul cu o tristețe administrativă. Spălatul de mână, în schimb, produce ceva rar: un prosop umed și o concluzie.
Am încercat să trăiesc fără aparat trei zile, în semn de protest. Vecinii de bloc au crezut că pregătesc o ceremonie, fiindcă pusesem farfuriile la uscat pe calorifer. Un domn care stătea lângă cutia poștală mi-a zis că mașina lui de spălat vase îi știe parola de la Wi-Fi. N-am întrebat cum a ajuns relația atât de departe. Eu refuz să ajung la intimități cu electrocasnicele.
Prin urmare, propun interzicerea lor în toate bucătăriile unde există deja o chiuvetă și cel puțin două mâini funcționale. Să stea în muzee, lângă telefoanele cu fir și suporturile alea de pâine care nu prind niciodată pâinea. Eu voi spăla fiecare farfurie personal. Cu demnitate, cu apă și cu o suspiciune sănătoasă față de orice aparat care promite să-mi dea timpul înapoi, dar îmi cere mai întâi să-i învăț dialectul.