Opinie nepopulară: munca de acasă e o scamatorie mai mare decât cana cu motivație
Am lucrat de acasă suficient cât să înțeleg că libertatea începe exact când se termină bateria laptopului.
Spun direct, ca om care și-a pierdut răbdarea între canapea și prelungitor: munca de acasă e o scamatorie mai mare decât cana cu “motivație” imprimată pe ea. Toată lumea pretinde că lucrează, însă nimeni nu-mi spune de ce frigiderul are mai multe ședințe decât mine. În Bulgăreștii de Sus, administrația locală a declarat sufrageria zonă de birouri. Farsa a primit și ștampilă.
Am încercat să fiu profesionist. Am pus laptopul pe masă, un pix paralel cu marginea și m-am uitat la ecran cu expresia omului care știe unde i-a dispărut documentul. După trei minute, pixul s-a dovedit a fi telecomanda, iar documentul, o listă de lucruri pe care n-o să le fac niciodată. La birou, măcar scaunul mă judeca. Acasă, mobila îmi sugerează discret să renunț.
De aici începe economia de timp. Apărătorii muncii de acasă spun că scapi de drumul până la serviciu. Corect. Eu am salvat patruzeci de minute și le-am cheltuit căutând încălțămintea potrivită pentru o videoconferință în care mi s-au văzut numai sprâncenele. Am câștigat timp, apoi l-am investit într-o anchetă despre cine a mutat încărcătorul. Principalul suspect rămâne un sertar cu intenții ascunse. Dovezi nu am, doar o indignare ținută în ordine alfabetică.
“Acasă nu lucrezi, ci negociezi cu obiectele.”
Și lucrurile se strică repede. Munca de acasă distruge ierarhia firească a obiectelor: cana se așază lângă laptop ca o colegă veche, perna aspiră la postul de consilier, iar masa de duminică ajunge spațiu multifuncțional fără să fi cerut asta nimeni. Ieri am trimis un mesaj important după ce am apăsat pe o felie de cozonac. Mesajul a plecat fără greșeli, dar cu urme de nucă. Așa începe prăbușirea civilizației administrative.
Am cerut lămuriri de la Tase Murdărescu, inspector-șef pentru Poziția Corectă a Scaunului. Funcția am inventat-o eu, după o dimineață petrecută cocoșat. “Acasă nu lucrezi, negociezi cu obiectele”, mi-a spus el din spatele unui teanc de perne. Are dreptate. În fiecare dimineață, halatul cere program flexibil și dreptul la pauză nelimitată.
După asemenea negocieri, măsura e limpede. Munca de acasă trebuie interzisă în zilele care conțin litera “a”. În restul zilelor, să fie permisă doar într-un birou construit într-o cutie poștală. Oamenii își vor aminti ce e disciplina, iar vecinii nu vor mai confunda o prezentare cu o lingură scăpată în cană. Pentru urgențe se poate lucra din hol, dar numai cu ecou autorizat.
Nu contează că propunerea va fi respinsă. Am scris-o pe o foaie care a intrat sub frigider și, la ora asta, probabil are o carieră mai serioasă decât a mea. Eu continui să muncesc de acasă, cu camera oprită și o convingere fără fisuri. Dacă libertatea înseamnă să porți pantaloni doar pe jumătatea vizibilă a corpului, cer să fiu eliberat imediat de această libertate.