Teoria etajului zero: toate obiectele pierdute locuiesc sub bloc
După 17 caiete de observații, am ajuns la concluzia că obiectele dispar doar pentru a participa la ședințe administrative subterane.
Susțin, cu calmul omului care a măsurat de trei ori aceeași umbrelă, că fiecare bloc are un etaj zero. Nu e subsolul. Nici parterul. În acte nu apare, pentru că administrația îl confundă cu spațiul dintre două răspunsuri la întrebarea “unde ai pus-o?”. Acolo se retrag obiectele declarate pierdute: cheile, telecomanda, foarfeca, plus șoseta care a ieșit din mașina de spălat fără pereche și fără explicații.
Am ajuns la teoria asta după o observație tulburătoare făcută la mine în casă. De fiecare dată când spuneam “era aici acum un minut”, obiectul reapărea într-un loc verificat deja de cel puțin două ori. Am repetat experimentul cu o lingură și cu un bon fiscal, apoi, ca să fiu sigur, cu o agrafă. Rezultat constant. Marja de eroare: aproximativ o pisică imaginară.
Metoda a fost riguroasă. Timp de 43 de zile am notat ora dispariției și temperatura din bucătărie, am numărat vecinii care trânteau uși și am măsurat gradul de iritare al persoanei care căuta. Corelația s-a văzut repede: obiectele dispar cel mai des în intervalul dintre “sigur e pe masă” și “nu mai suport casa asta”. Și în 91% dintre cazuri, obiectul a revenit după ce cineva cumpărase deja unul înlocuitor.
“Obiectele nu dispar, ci cer transferul într-un compartiment mai liniștit.”
Cu datele astea m-am prezentat la Comisia pentru Evidența Lucrurilor Puse Bine, o structură modestă, cu ștampilă ovală și sediul într-un dulap metalic din Valea Lui Ceva. Secretarul comisiei, Pompiliu Zăvor, mi-a explicat că etajul zero funcționează după regulament propriu și că postul de “lucru căutat în mod special” se ocupă prin tragere la sorți. N-am putut verifica documentul. Dosarul a dispărut în timp ce îl țineam în mână.
Vecinii au primit vestea cu prudență, ceea ce e de înțeles când afli că mașina de găurit de la apartamentul 12 participă la ședințe nocturne. O femeie care își caută de șase luni o brichetă mi-a povestit că a auzit într-o seară “un foșnet cu intenții administrative”. Mărturie utilă, am zis. Femeia refuză însă să precizeze dacă bricheta era aprinsă.
Mi se va obiecta că teoria nu poate fi demonstrată. Răspund că nici etajul zero nu poate fi fotografiat, din motive de confidențialitate arhitecturală. Indicii, în schimb, există. Sertarele se închid singure. Obiectele reapar fix după ce ai cumpărat altele. Iar telecomanda ajunge mereu într-un loc care te face să-ți pui la îndoială educația. Mie îmi ajung datele astea.
De aceea propun o soluție administrativă simplă: fiecare locuință să primească o cutie pentru obiecte pierdute, cu program de audiențe și formular în trei exemplare. Dispare ceva, completezi cererea, bați de două ori în podea și aștepți. Dacă obiectul revine, îi mulțumești fără reproșuri. Dacă nu, a fost promovat la etajul unu.
Concluzia e că nu pierdem lucruri. Le trimitem temporar la muncă. Așa se explică de ce foarfeca nu se găsește niciodată când ai nevoie de ea, dar apare imediat ce ai cumpărat alta. Iar dacă, citind rândurile de față, vă treziți cu telecomanda în palmă, nu vă speriați. Ați fost doar chemat la o ședință.