Nu înțeleg de ce toată lumea își închiriază o umbră pentru weekend
Costel Părere examinează moda umbrelor personale, fără să găsească vreun motiv pentru care oamenii nu pot sta pur și simplu la umbră.
Vecinii mei din Fântâna Nouă își închiriază umbre de vreo trei săptămâni. Nu umbrele de ploaie. Vorbesc de petele alea reci de întuneric care apar sub un copac, lângă un gard, iar la cei mai ambițioși sub propria pălărie. Îi văd dimineața cum ies din bloc cu contractul în mână și cu o figură gravă, de parcă tocmai au cumpărat o garsonieră în nori. Eu stau în continuare la soare, ca omul care n-a primit notificarea potrivită.
Totul a pornit de la un tânăr pe nume Șerban Pufuleț, consultant principal pentru răcoare urbană, care a declarat că umbra trebuie tratată ca experiență, nu ca simplă lipsă de lumină. De atunci lumea își alege umbra după personalitate. Cea contemplativă se mișcă încet și miroase a bibliotecă. Cea energică își schimbă locul la fiecare șapte minute, iar varianta premium refuză să acopere persoane cu sandale albe.
Eu nu pricep. Când eram copil, umbra venea gratis și nu cerea parolă. Te așezai sub pom, scoteai caserola cu mâncare și gata. Duminică, sora mea a adus la masă o umbră compactă pentru patru persoane, cu margini rotunjite și opțiune de întunecare festivă. A întins-o peste masă și a zis că așa atmosfera e mai autentică. Am întrebat dacă putem mânca și fără atmosferă. Nu mi-a răspuns nimeni.
“Dacă ai o umbră și nu o postezi, ea rămâne doar o problemă de iluminat.”
La primăria din Valea Lui Ceva s-a deschis între timp un birou special pentru probleme care ieri nu existau, iar funcționara Lumința Scaun a anunțat de acolo că umbrele vor primi în curând număr de apartament. Mă tem că o să ajungem să plătim întreținere pentru ele. Circulă deja zvonul că unele umbre nu urcă cu liftul dacă le însoțește cineva care vorbește tare la telefon.
Ultima modă e să-ți alegi umbra după dispoziție. Melancolicii preferă umbre albastre, deși toate umbrele sunt negre și niciuna n-are sentimente. Cei practici cer buzunare. Un băiat care stătea lângă tonomat mi-a zis că umbra lui îl ajută să fie prezent fără să fie observat. Am încercat și eu. M-a observat imediat vânzătoarea de covrigi.
Mirela Găleată, președinta Comisiei pentru Dreptul la Întuneric Personal, mi-a explicat că moda asta nu trebuie înțeleasă, ci împărtășită. “Dacă ai o umbră și nu o postezi, ea rămâne doar o problemă de iluminat”, a spus, în timp ce își ținea umbra într-o plasă de cumpărături. Mi s-a părut o replică destul de complicată cât să încapă pe un tricou.
Poate că ăsta e viitorul: fiecare om cu umbra lui și fiecare umbră cu abonamentul ei, plus o taxă pe care oricum o plătește altcineva. Eu rămân la umbra veche, comună, aceeași pentru toți, fără formular de prelungire. Și dacă mă vedeți pe o bancă în Fântâna Nouă, nu mă fotografiați. Nu fac parte din trend. Mi-e cald, atât.