Sursele mele spun că sursele mele sunt excelente
O privire exclusivă în cea mai de încredere rețea din presă: eu, întrebându-mă pe mine.
Ca jurnalist de investigație cu vechime serioasă, acumulată mai ales la cozile de la administrația financiară, am învățat un singur lucru esențial despre meseria asta nobilă. O anchetă valorează exact cât sursele care ți-o șoptesc la ureche, de preferință într-o scară de bloc prost luminată, unde miroase a varză călită. Mi-am construit de-a lungul anilor o rețea de informatori absolut infailibilă. Și azi, în premieră, trag cortina și vă arăt cum merge mașinăria asta bine unsă a adevărului. Secretul e simplu. Toate sursele mele sunt eu. Eu, cu diverse pălării pe cap și cu vocea ușor modificată.
Ieri dimineață, de pildă, aveam nevoie urgent de o confirmare pentru un zvon despre schimbarea bordurilor din comuna Valea Fără Nume. Am pus mâna pe telefonul fix, mi-am format propriul număr de mobil și am răspuns prompt. “Alo, domnul Surse? Vă sună o sursă de la primărie care dorește să rămână anonimă”, mi-am spus mie însumi, cu un accent discret de funcționar public obosit. “Vă confirm că bordurile se schimbă, dar numai pe partea stângă a drumului. Pe dreapta a crescut deja o roșie sălbatică foarte frumoasă și ne e milă de ea.” Informație de aur, obținută fără să mă mișc din fotoliu.
Unii colegi de breaslă se uită chiorâș la mine când le spun că am cele mai proaspete date din interior. Ei aleargă pe teren și își tocesc pantofii pe la uși care nu se deschid, cu câte o cafea proastă în paharul de plastic. Eu stau în sufragerie, cu o cană de ceai de mușețel, și mă intervievez ore în șir. Nu e mereu pașnic. Săptămâna trecută, eu jurnalistul m-am certat îngrozitor cu mine sursa din minister, pentru că sursa refuza să predea documentele promise. Am rezolvat conflictul abia după ce am amenințat că nu îmi mai fac omletă la micul dejun.
“Adevărul absolut se găsește doar pe fundul ceștii, mi-a declarat în exclusivitate ibricul.”
Calitatea informațiilor obținute pe calea asta nu se discută. Când mă întreb ceva, știu sigur că nu am niciun motiv să mă mint. Excepție fac cazurile în care vreau să par mai interesant în fața cititorilor. Iar verificarea faptelor e la fel de riguroasă: informația pleacă din emisfera mea stângă, trece pe la comisia de etică formată din emisfera dreaptă și, dacă primește aviz favorabil, merge la publicare. Un circuit scurt, care nu consumă benzină și nu deranjează pe nimeni.
Mai e un avantaj, și nu unul mic. Nu trebuie să mă tem vreodată că vreo sursă va fi deconspirată sau că rămâne fără serviciu din cauza mea. Dacă mă dă cineva în judecată pentru calomnie, sunt perfect acoperit. Îl chem la bară pe martorul principal, adică pe mine, iar martorul depune mărturie că a auzit exact ce am scris, direct din gura mea. Judecătorii rămân de fiecare dată impresionați de o asemenea coerență internă și de regulă clasează dosarul. Uneori recomandă și un consult medical de specialitate.
Un ultim exemplu, din actualitatea imediată. Acum câteva minute m-am așezat la masă să închei articolul de față și simțeam că lipsește o declarație puternică, un citat care să rămână în istorie. Așa că am luat un interviu exclusiv ibricului meu de cafea. Prin vocea mea de ventriloc amator, ibricul mi-a declarat în exclusivitate absolută că totul este o iluzie și că adevărul se găsește doar pe fundul ceștii. Am notat conștiincios și am trimis textul la tipar. Sursele mele sunt, într-adevăr, excelente. Le mulțumesc pentru colaborare.