Opinie nepopulară: Tortul aniversar este un sandviș cu pretenții
Am analizat fenomenul cu seriozitatea unui om care a primit ultima felie și susțin că tortul trebuie înlocuit cu ceva mai cinstit.
Spun asta cu riscul de a fi scos din sufragerie înainte de cafea: tortul aniversar e un sandviș cu pretenții. Două felii de blat, între ele o umplutură care curge lateral. Atitudinea, în schimb, e de vedetă locală. Dacă îi pui o scobitoare colorată, nimeni nu mai întreabă de ce mănâncă desertul cu furculița. Eu am întrebat. De atunci mătușa mea îmi servește prăjitura din picioare.
Problema începe în clipa în care tortul intră în cameră. Toată lumea tace, de parcă ar fi sosit un inspector pentru emoții. Apoi se cântă un cântec despre cât de repede trece timpul, iar persoana sărbătorită trebuie să zâmbească în timp ce un obiect de cofetărie îi arde masa de plastic cu lumânări. E singurul ritual la care invitații aplaudă înainte să afle dacă desertul are gust de vanilie sau de frigider.
Reforma pe care o propun e simplă: la fiecare aniversare se servește o felie de pâine prăjită, tăiată festiv în diagonală. Are structură. Susține o lumânare fără să se vaite și nu pretinde că e arhitectură. Și nimeni nu va mai fi obligat să spună “ce frumos e” despre o cremă care se întinde pe farfurie ca un mic lac de acumulare.
“Tortul este o promisiune care a uitat să se țină de cuvânt.”
Am dus propunerea la Comitetul pentru Ordinea Gustărilor din Valea Lui Ceva, unde m-a primit Mărgeluș Trosc, inspector-șef pentru Firimituri. Mi-a răsfoit dosarul, adică un șervețel mototolit, și mi-a spus: “Tortul nu este mâncare, este o promisiune care a uitat să se țină de cuvânt.” Formularea mi-a plăcut. Șervețelul mi l-au confiscat ca probă.
Apărătorii tortului susțin că fără el ziua de naștere devine o simplă întâlnire cu baloane. Fals. Baloanele au deja destulă personalitate și nu cer să fie lăudate pentru fiecare strat. O masă cu plăcinte pătrate și cornulețe, eventual un bol de covrigei, ar fi oricum mai sinceră. Covrigul nu ascunde nimic. Îl vezi de la distanță și știi exact în ce relație urmează să intri.
Mai e și problema ultimei felii. În fiecare familie există un negociator care spune că nu mai vrea, dar își mută farfuria strategic lângă tavă. Negociatorul acela am fost eu, până când cineva mi-a dat o margine cu prea multă cremă și prea puțin blat. De atunci prefer pâinea prăjită. Acolo marginea e chiar ideea de bază, nu un accident de parcurs.
Așa că la următoarea aniversare vin cu un toaster și cu demnitatea mea. Pun pe masă triunghiuri crocante și gem într-un borcănel, iar lumânarea nu va fi înfiptă în nimic moale. Dacă invitații protestează, le explic răbdător că tortul e doar un sandviș care a învățat să stea pe trei etaje și a început să-și spună tradiție. Iar dacă mă dau afară, mănânc pe hol. În sfârșit, fără frișcă pe clanță.