Premierul desemnat este debordant de optimist că ar putea demisiona înainte să înceapă
Negocierile pentru noul executiv au intrat într-o fază atât de avansată încât toți participanții sunt de acord să nu colaboreze unii cu ceilalți sub nicio formă.
Nimic nu e mai frumos în teatrul nostru politic decât sezonul de negocieri, iar sezonul tocmai a început. Săptămâna aceasta, premierul desemnat Luca Niculescu a chemat la masă PSD, PNL și UDMR pentru discuții despre noul executiv. Optimismul a urcat repede. Atât de repede, încât premierul însuși nu mai exclude varianta de a-și depune mandatul, iar administrația primește astfel exact suflul proaspăt de care avea nevoie: entuziasm pentru demisia imediată.
Pentru lămuriri am stat de vorbă cu Octavian Dulap, profesor de logică paradoxală la Universitatea de Boli Imaginare. “Când știi că urmează să conduci o ședință în care miniștrii se uită unii la alții ca pisicile la aspirator, un buton de eject sub scaun te face extrem de fericit”, mi-a spus academicianul. Apoi a adăugat, pe ton de final de curs: “Succesul politic absolut este să primești o funcție pe care să nu o și ocupi fizic”.
La social-democrați, entuziasmul e la fel de solid. Sorin Grindeanu a anunțat că vrea guvernare comună cu PNL și UDMR. O iubire neîmpărtășită, ca în telenovelele de duminică. Vasile Cărămidă, purtător de cuvânt al departamentului de insistențe absurde, mi-a confirmat linia partidului fără să clipească. “Strategia noastră este să îi strângem în brațe atât de tare încât să nu poată respira fără aprobarea noastră. Dacă refuză, punem fotolii goale la masa guvernului și vorbim cu ele”, a detaliat el.
“Succesul politic absolut este să primești o funcție pe care să nu o și ocupi fizic.”
Fotoliile goale au deja un răspuns dinspre liberali, unul destul de ferm, asumat de Ilie Bolojan. Pentru decodarea respingerii l-am consultat pe Eugen Sifon, instalator autorizat, aflat în clădire ca să repare caloriferul Parlamentului. “Aici e fix ca la țevile de la etajul doi”, mi-a zis omul. “Ai o țeavă care curge spre o chiuvetă zidită de luna trecută. Poți să vrei guvern cât poftești, dacă piesa de racordare zice că preferă să stea pe sec, pe sec rămâne. Și mai e ceva: aici miroase a promisiuni expirate de anul trecut”.
Cât despre ce se petrece de fapt înăuntru, singura persoană care înțelege cu adevărat este Marcela Zaț, responsabilă cu servitul cafelei la discuțiile oficiale. “Eu le pun zahăr după cât de tare se contrazic”, a explicat dânsa, spălând niște cești care au văzut zeci de coaliții destrămate. “Ieri am pus șase pliculețe la o singură cafea. Se certau pe cine urmează să nu intre la guvernare, deși amândoi se autopropuseseră pentru refuz ferm și irevocabil”.
Dincolo de zahăr, rămâne atmosfera de lucru. Un prim-ministru desemnat care se gândește de pe acum la liniștea de după depunerea mandatului dă dovadă de o maturitate remarcabilă. E starea aceea de zen instituțional la care ajungi când pricepi că zarurile au fost aruncate, masa a luat foc, iar cazinoul se mută în altă țară cu tot cu crupieri.
Așteptăm următoarea rundă cu sufletul la gură. Vor fi argumente noi și cafele excesiv de dulci, iar declarațiile se vor rosti, ca de obicei, către ziduri surde. Dacă totul merge bine, vineri avem un guvern atât de unit încât membrii lui vor cădea de acord să plece acasă înainte să apuce să se cunoască.