Delegația României caută disperată sub birouri poziția națională înainte de ECOFIN
Întâlnirea de urgență a experților financiari a fost blocată de faptul că absolut nimeni nu și-a putut aminti care este părerea noastră oficială.

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut zilele acestea o întâlnire de gradul zero cu reprezentanții BNR și ai ASF, înainte de reuniunea ECOFIN, cu scopul declarat de a stabili o dată pentru totdeauna ce susținem. N-a durat mult. Cam la zece minute după prezentările protocolare s-a constatat că nimeni din sală nu mai știe care e, de fapt, poziția României, unde a fost pusă ultima oară și, mai ales, dacă s-a obosit vreodată cineva să o scoată din țiplă. Au urmat trei ore în care experții financiari au privit în gol și au băut cafea călduță, fiecare sperând în sinea lui că inițiativa o preia altcineva.
Ședința, convocată ca să alinieze strategiile naționale, s-a transformat repede într-o operațiune de căutare. “Am verificat toate sertarele, inclusiv pe ăla cu ștampile uscate și agrafe ruginite, unde mai erau și niște biscuiți rămași de la Crăciunul din 2019. Poziția noastră pur și simplu nu e de găsit”, a declarat Tibi Pătrașcu, inspector adjunct la departamentul de Ridicat din Umeri. “Cineva a zis la un moment dat să ne uităm și sub masa de consiliu. Acolo era un pantof vechi și o copie a bugetului din 2014, pe care desenase cineva niște mustăți.”
Cum ora zborului spre Bruxelles se apropia, oficialii au trecut la metode neconvenționale ca să afle ce anume urmează să apere cu fermitate în fața partenerilor europeni. Pe loc s-a format o comisie specială de criză, care a început să sune foști colegi de facultate și vecini de bloc, plus câteva rude de gradul trei, în speranța vagă că cineva, cândva, și-a notat din greșeală pe un șervețel de la fast-food ce părere are țara noastră despre politica fiscală a Uniunii Europene.
“Am căutat sub masă, dar am găsit doar un pantof vechi și copia bugetului din 2014.”
“Pe la finalul primei ore de criză am sunat-o pe mătușa mea de la Târgu Ocna, fiindcă ea are o părere foarte fermă despre absolut orice subiect”, a explicat Laurențiu Covrig, șeful direcției de Dat cu Presupusul dintr-o instituție anonimă de stat. “Ne-a spus clar: poziția României e să nu mai stăm în curent, că ne trage la șale pe toți, și să ne luăm neapărat un pulover gros când mergem la Bruxelles. O trecem pe ordinea de zi ca prioritate zero. E singura strategie coerentă și articulată pe care o avem la ora asta.”
Între timp, unii participanți au luat în calcul varianta de a încropi o poziție nouă din bucăți de opinii abandonate de alte state membre. Un expert în macroeconomie și integrame a propus să împrumutăm pur și simplu o opinie de la bulgari până marți, cu promisiunea solemnă că le-o dăm înapoi puțin uzată, dar fără dobândă. Altă idee salutară a venit de la un domn în salopetă, intrat în sală doar ca să repare aerul condiționat: zâmbim misterios și dăm aprobator din cap, iar Europa n-are decât să creadă că stăm pe un secret financiar absolut devastator.
Spre seară, grupul de lucru la nivel înalt a decis să își cartografieze confuzia pe un panou, cu săgeți haotice trase între cuvinte ca “deficit”, “stabilitate” și “poate ne uită Dumnezeu pe aici până la pauza de masă”. “Trebuie să știm foarte clar ce susținem, chiar dacă susținem cu tărie că habar n-avem ce se întâmplă în jurul nostru”, a precizat purtătorul de cuvânt al unui ficus ornamental așezat strategic în colțul sălii de ședințe. “Important e s-o spunem cu multă convingere. Costume impecabile, dosare groase pe masă, pline cu documente complet irelevante.”
La capătul acestui maraton de negocieri cu propriile amintiri, grupul operativ a bătut palma pe o soluție de compromis: România se prezintă la ECOFIN și își apără cu îndârjire dreptul inalienabil de a merge la toaletă fix în timpul celor mai importante voturi. Până la emiterea unei noi directive, delegația a primit instrucțiuni să afișeze o atitudine solemnă și să pară ocupată pe telefon. La auzul cuvântului “inflație”, se evită contactul vizual. Și, mai presus de orice, nu se pierd bonurile de taxi. Sunt pentru decont.