După 17 goluri marcate de un om, banca de rezerve s-a transformat în spectatori
O performanță istorică a declanșat o anomalie în sală, forțând mingea să se sindicalizeze și poarta să dezvolte agorafobie severă.
Mathias Gidsel a marcat 17 goluri pentru Füchse Berlin în victoria cu 40-32 contra lui FC Porto și a egalat recordul de goluri într-un singur meci de Liga Campionilor. Atât spun statisticile oficiale. Ce nu spun ele e că imediat după a zecea reușită s-a rupt ceva la nivelul realității din sală, iar coechipierii de pe banca de rezerve au intrat într-o mutație celulară din care nu se mai întoarce nimeni: s-au transformat, treptat și ireversibil, în simpli spectatori plătitori de bilet.
Primele semne au apărut la extreme și la pivoți. Materialul sintetic al tricourilor de joc a început să se descompună singur și să se țeasă la loc sub formă de fulare groase de lână, la douăzeci de grade în sală. În palmele jucătorilor au răsărit din senin pahare uriașe de bere caldă și pungi cu semințe prăjite de floarea soarelui. Până la pauză, toată banca se plângea cu voce tare de prețul nachos-urilor de la bufetul incintei. Unul cerea vehement restul la jetonul de parcare. De schemele tactice nu mai întreba nimeni.
Apoi s-a sindicalizat mingea. Balonul oficial al competiției a depus pe loc un memoriu la comitetul local pentru protecția obiectelor sferice, reclamând uzură prematură și hărțuire direcționată din partea unui singur individ. O minge de antrenament din lotul extins, prezentată presei sub pseudonimul Sfera Vasile, a ținut o conferință în vestiar. “Suntem echipament sportiv, nu dosare cu șină la ghișeul de taxe și impozite. Avem și noi o limită de stres la impact fizic”, a declarat Sfera Vasile, ștergându-și o lacrimă de rășină sintetică.
“Suntem echipament sportiv, nu dosare cu șină la ghișeu, avem și noi o limită de stres.”
Nici poarta n-a dus-o mai bine. Pe parchet, aceasta a dezvoltat o formă severă de agorafobie competițională, așa că de fiecare dată când jocul se apropia de semicercul de nouă metri, plasa se strângea panicată în jurul barelor metalice și se înnoda singură într-o barieră defensivă impenetrabilă. Doctorul inventat Traian Pâslă, specialist în psihologia materialelor din nylon, a confirmat diagnosticul: sindromul abandonului structural. Poarta se simțea pur și simplu copleșită de responsabilitatea emoțională de a fi ținta atâtor aruncări puternice și a refuzat să mai colaboreze cu legile fizicii clasice.
Pentru antrenorii rămași pe margine, toată povestea a devenit greu de administrat. La timpul de odihnă cerut în repriza a doua, foștii jucători, acum spectatori cu acte în regulă, au refuzat categoric să vină la indicații, pe motiv că abia și-au prins locuri bune pe bancă și că au dat o sumă uriașă pe biletul virtual ca să vadă spectacol, nu o tablă magnetică. Au pornit și câteva valuri mexicane direct de pe scaunele de rezerve. Iar mascotei echipei i-au cerut hot-dogi gratuiți, cu mult muștar.
Federația de profil a trimis de urgență mediatori specializați în crizele obiectelor neînsuflețite, inclusiv pentru tabela de marcaj, care amenința cu greva japoneză din cauza suprasolicitării pixelilor. Până la soluționarea disputelor de natură cuantică, comisia de disciplină studiază varianta ca meciurile viitoare să se desfășoare doar cu aprobare de la notariatul suprafețelor de joc. Foștii handbaliști, între timp, stau cuminți la coadă la casele de bilete pentru abonamentele de sezonul viitor. Vor iar locurile VIP. Adică banca de rezerve.