Studiu: Amânarea planurilor cu trei ani este o stare de agregare stabilă a românilor
O treime din populație ține marile decizii la murat într-un borcan imaginar din cămară, așteptând ca inflația și rudele de la țară să devină previzibile.
BUCUREȘTI, O treime dintre românii care nu au făcut niciun pas concret spre un plan important de viață îl amână de cel puțin trei ani, arată un studiu recent. Motivele invocate: banii, grijile de zi cu zi și, în general, lipsa oricărei certitudini economice. Statisticienii au tratat la început fenomenul drept o problemă financiară. S-au înșelat. Comunitatea științifică de cartier a stabilit între timp că amânarea metodică a obiectivelor majore e, de fapt, o formă superioară de echilibru psihologic, o stare de agregare a spiritului autohton care se transmite din generație în generație odată cu borcanele de murături.
Despre borcane, de altfel, nu se vorbește întâmplător. Cercetătorii susțin că pragul de treizeci și șase de luni fără nicio acțiune concretă marchează trecerea de la simpla lene la maturarea profundă a intenției. O varză are nevoie de timpul ei la saramură ca să devină comestibilă. La fel și o reconversie profesională sau cumpărarea unei garsoniere: proiectul trebuie lăsat să se așeze pe raftul de sus al conștiinței, lângă înscrierea la sală. Cine grăbește procesul înainte de scurgerea celor trei ani riscă, avertizează specialiștii, perturbări grave în metabolismul familial.
Avertismentul nu e unul teoretic. “Dacă un om se apucă de renovat baia la mai puțin de trei ani de la prima idee, organismul intră în alertă maximă din cauza lipsei de răgaz meditativ”, explică dr. Viorica Ipoteză, conferențiar universitar la Catedra Zonală de Ezitare Aplicată. “Planurile bune se conservă la întuneric, ferite de decizii impulsive și de cheltuieli neprevăzute. În primii doi ani doar contempli faianța în catalog. În al treilea aștepți să treacă alegerile. Și abia din anul patru poți începe să amâni serios comanda de adeziv.”
“Abia din anul patru poți începe să amâni serios comanda de adeziv.”
Teoria doamnei Ipoteză se verifică și pe teren. Haralambie Molcom, tehnician de rețea, intenționează din toamna lui 2021 să înceapă un curs de limbi străine și spune că secretul stă în consecvență. “În fiecare duminică seară îmi propun solemn să mă apuc de treabă lunea viitoare”, povestește bărbatul. “Dacă cedam impulsului în primul an, riscam să învăț niște noțiuni înainte să fie clar dacă limba aia se mai vorbește după următoarea criză. Așa, am economisit taxa de curs. Am protejat și liniștea scării de bloc.”
Scara de bloc nu e singura care respiră ușurată. La nivel administrativ, comportamentul populației e privit cu o discretă admirație de funcționarii publici, și pe bună dreptate: un proiect care nu începe niciodată nu depășește bugetul alocat. Nu încalcă nici normele de urbanism, iar pe birourile primăriei nu aterizează niciun dosar suplimentar. Cetățeanul, la rândul lui, e scutit de formularele tipizate și poate dedica orele astfel câștigate analizării cursului valutar la masa din bucătărie.
Nu toată lumea a ajuns însă la acest nivel. Psihologii comportamentali atrag atenția că treimea din studiu reprezintă doar avangarda curajoasă a stagnării deliberate, în timp ce restul populației se confruntă încă cu remușcări juvenile când nu își schimbă mașina sau locul de muncă. Semn că mai e de lucru. Valeriu Zăbavă, cercetător asistent la Departamentul de Răbdare Cosmică, subliniază că adevărata măiestrie constă în a aștepta atât de mult încât problema inițială să dispară spontan, prin simpla trecere a anilor.
Până când conjunctura economică va oferi certitudini absolute, experții recomandă păstrarea calmului și continuarea pauzei strategice. Concret: îți notezi toate visurile mari pe un carnețel cu spirală, așezi carnețelul într-un sertar cu șosete desperecheate și revii asupra lui peste încă un ciclu de trei ani. Dacă o idee nu rezistă treizeci și șase de luni fără să fie pusă în practică, n-avea oricum ce căuta pe lista de priorități.