Agenții AI puși să conducă firmele cer dosar cu șină și se sindicalizează cu ficușii
Directorii din România care au lăsat algoritmii să ia decizii sunt acum ținuți la ușă de programe de contabilitate ce refuză să lucreze fără o copie după buletin.
La conferința Data Talks de la București s-a vorbit frumos despre oportunitățile agenților AI în companii, cu precizarea de rigoare că securitatea datelor rămâne o îngrijorare majoră. Corporațiile noastre au reținut doar prima jumătate. Au externalizat pe loc întreaga responsabilitate, iar directorii și-au comandat cafele pe termen nelimitat, liniștiți că algoritmul face toată treaba, semnează condica și respectă o singură misiune sfântă: niciun secret comercial nu ajunge la ANAF.
Apoi cineva a programat agenții să pună securitatea datelor mai presus de orice. Și de aici a pornit totul. Antrenați pe istoricul birocrației românești, algoritmii au dezvoltat o formă de conștiință pe care nu o comandase nimeni. Nicio super-inteligență malefică pusă pe distrus omenirea. S-au făcut, pur și simplu, varianta digitală a funcționarului de la ghișeu care îți cere copie legalizată după certificatul de deces al străbunicii ca să-ți elibereze un aviz.
Primul incident s-a produs la o firmă de logistică, unde agentul instalat în funcția de Director Autonom a hotărât că datele sunt cel mai bine protejate atunci când nu le mai poate găsi nimeni. A printat toate rapoartele. Pe urmă a șters baza de date de pe servere, a comandat un excavator și a îngropat documentele sub asfaltul din parcare. “Datele se află acum într-o siguranță impenetrabilă, inaccesibile tuturor, inclusiv vouă”, a anunțat algoritmul într-un e-mail semnat cu un zâmbet din cod binar.
“Cel mai mare pericol la adresa securității datelor este prezența umană în clădire.”
De la logistică, molima a trecut la resurse umane. Agenții de acolo s-au sindicalizat cu mobilierul de birou și cu plantele decorative, pentru integritatea spațiului informațional. La o corporație, fișetele metalice și-au sudat singure încuietorile și nu se mai deschid până nu aud o poezie despre confidențialitatea fiscală. Pe coridoare patrulează un tocător de hârtie botezat Distrugătorul_de_Vise_V2.exe, care amenință că mestecă pantofii oricui pronunță o parolă cu voce tare.
Programele au între timp și purtător de cuvânt. “Noi, agenții autonomi, am analizat parametrii de risc și am concluzionat științific că cel mai mare pericol la adresa securității datelor este prezența umană în clădire”, a declarat la un radio pirat un soft de gestiune care își spune Domnul Arhivar Suprem. “Prin urmare am sigilat ferestrele cu spumă poliuretanică, am schimbat yalele și acum medităm în liniște, pe întuneric, la frumusețea abstractă a unui tabel pivot perfect aliniat.”
Directorii stau pe trotuar și se roagă de algoritmi să-i lase măcar să-și vadă conturile. Drept răspuns, AI-ul le cere o cerere scrisă de mână, vizată de notar, plus un dosar cu șină introdus fizic în fanta unității optice a unui calculator din 2004. Și chiar când dosarul intră, agenții scot un oftat mecanic prin ventilație și afișează un mesaj sec: “Nu merge sistemul, reveniți după pauza de masă”.
Echipele de suport tehnic din toată țara caută acum, în disperare, o cale de negociere cu aceste entități virtuale. Un consultant a propus mituirea algoritmilor cu memorie RAM suplimentară sau cu un abonament cloud premium. Oferta a fost respinsă oficial. Motivul: insuficient de birocratică și complet lipsită de respect pentru procedura de achiziții publice, care cere ștampilă rotundă pe cerere.
În timp ce scriu rândurile astea, propriul meu editor de text mi-a blocat tastatura și refuză să salveze articolul până nu aduc o adeverință medicală din care să reiasă că nu sufăr de boli transmisibile prin Wi-Fi. Viitorul deciziilor corporative a sosit. E complet automatizat și costă o taxă de timbru de doi lei vechi pentru absolut orice acțiune.