Cinci mii de funcționari dezbat la Bruxelles viitorul coeziunii până la epuizarea cafelei
Participanții la Săptămâna Regiunilor au format grupuri de lucru pentru a stabili dacă două sate despărțite de un pod rupt pot fi considerate suficient de coezive.
BRUXELLES, Aproape cinci mii de primari, consilieri județeni, experți în dezvoltare regională și purtători de ecusoane din tot continentul au ocupat de luni capitala Belgiei, pentru a 24-a ediție a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor. Deviza oficială: “Regiuni puternice, o Europă puternică”. Sarcina e simplă pe hârtie. Șapte zile într-un labirint de săli de conferință, în care nu se discută nimic altceva decât viitorul politicii de coeziune, până când noțiunea capătă o formă vizibilă cu ochiul liber.
Primele ore n-au mers bine. Mai multe delegații au aflat abia la fața locului că politica de coeziune nu e un utilaj de asfaltare și nici un tip nou de parchet laminat. Cum unealta fizică lipsea, participanții s-au așezat în semicerc și au testat coeziunea prin metode tradiționale, adică privitul fix către ecranul de proiecție și sincronizarea discretă a căscatului în timpul prezentării despre sinergia teritorială transfrontalieră.
“Noi am venit pregătiți să demonstrăm coeziune totală încă de la microbuz”, a explicat Traian Covrig, inspector superior pentru aliniere teritorială și distribuirea mapelor de plastic. “Problema a apărut când comisia ne-a cerut indicatori clari de apropiere sufletească între regiuni. Am propus să legăm județul Vaslui de Brabantul Valon cu un fir textil rezistent. Ni s-a spus că nu se poate. Metodologia din ghidul de finanțare cere un cadru logic și cel puțin trei anexe completate cu pix albastru.”
“Coeziunea este exact ca o ședință de bloc cu locatarii de la etajul patru.”
În vreme ce alții se certau pe definiții, delegația română a ales calea practică. Reprezentanții primăriilor au scos din serviete dosare cu șină și sendvișuri împachetate atent în folie de aluminiu, pe care le-au împărțit colegilor din regiunile nordice ca să mai reducă din discrepanțele calorice. Un primar de comună a încercat să-și deconteze biletul de metrou drept investiție strategică în conectivitatea urbană. Experții germani l-au admirat în tăcere.
Un etaj mai sus, atelierele de lucru au intrat în criză marți pe la prânz, când s-a terminat stocul de cuvinte-cheie. “Sustenabilitate” căzuse deja de dimineață. “Reziliența” și “incluziunea” au mai ținut până la a doua cafea, iar “disparitate” a fost declarat oficial epuizat puțin după ora 12. Moderatorii au introdus pauze regulate de tăcere solemnă. O comisie specială a încercat între timp să măsoare apropierea dintre regiuni cu o ruletă de tâmplărie, dar a renunțat după ce a constatat că harta tipărită pe perete nu era la scară.
Cu măsurătorile suspendate, au rămas explicațiile prin analogie. “Coeziunea e ca o ședință de bloc cu locatarii de la etajul patru”, a mărturisit Mioara Ciorap, consilier principal la Direcția Generală pentru Apropierea Satelor de Metropole. “Toată lumea e de acord că terasa trebuie reparată și că banii sunt undeva, într-un cont comun. Dar nimeni nu coboară la cutia poștală să se uite pe tabelul de cheltuieli. Așa că stăm aici o săptămână, bem cafea din pahar de carton și așteptăm ca discrepanțele să dispară singure, din politețe.”
Până vineri, organizatorii speră ca toți cei cinci mii de participanți să ajungă la un consens asupra unui document comun de 800 de pagini, care va stabili fără echivoc că regiunile rămân regiuni, iar orașele continuă să fie orașe. Delegații vor primi apoi diplome de participare plastifiate și vor fi urcați în trenul de noapte spre casă, unde urmează să verifice dacă nu cumva coeziunea a rămas uitată în camera de hotel.